ÎNSCRIEREA COPIILOR LA G.P.P. DUMBRAVA MINUNATĂ – RM. VÂLCEA
– Anul școlar 2026-2027 –
Condiții pentru realizarea înscrierii:
• există locuri disponibile la unitatea de învățământ unde se dorește realizarea înscrierii copilului; (numărul locurilor libere este stabilit ca diferență între numărul de locuri alocate pentru nivelul preșcolar pe grupe de vârstă, prin planul de şcolarizare şi numărul de copii care au ocupat locuri în etapa de reînscrieri)
- copilul are vârsta împlinită de 3 ani la 31 august 2026 (pentru grupa mică)
DOSARUL CU DOCUMENTELE NECESARE ÎNSCRIERII:
– cerere-tip de înscriere;
– copie de pe actele de identitate ale părinților/ reprezentantului legal;
adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentantul legal sau adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire copil, pentru tipul de program prelungit; dovada modului în care se exercită autoritatea părintească şi la care dintre părinți a fost stabilită locuința minorului (în cazul părinților divorțați);
– alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere şi care sunt analizate în timpul procesului de înscriere.
OBSERVATII:
La dosarul de înscriere se adaugă, la începutul anului şcolar, următoarele documente:
a) adeverință de la medicul de familie în care se menționează că respectivul copil este sănătos clinic. Adeverința este necesară în prima zi de prezentare a copilului în unitatea de învăţământ;
b) avizul epidemiologic/dovada de vaccinare, întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat(ă) de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității
IMPORTANT:
Părintele/Reprezentantul legal prezintă, în momentul completării cererii-tip de înscriere la unitatea de învățământ sau, după caz, în momentul validării acesteia, actul de identitate propriu și certificatul de naştere al copilului, în original, precum și copii ale acestora pentru a fi certificate conform cu originalul de către membrul desemnat din cadrul comisiei de înscriere de la nivelul unității de învățământ.
Părinții divorțați depun la înscriere dovada modului în care se exercită autoritatea părintească şi la care dintre ei a fost stabilită locuința minorului.
Validarea cererii-tip tipărite poate fi realizată doar prin semnătură la sediul unităţii de învăţământ.
Prezentarea de înscrisuri neconforme cu realitatea la înscrierea în unitățile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preşcolar atrage pierderea locului obținut.
CRITERII GENERALE DE DEPARTAJARE PENTRU ÎNSCRIEREA
LA GRUPA MICĂ:
1. Copilul are vârsta de 3 ani împliniți la 31 august 2026 (pentru grupa mică);
2. Domiciliul copilului/reşedinţa/locul de muncă al unuia dintre părinți/al reprezentantului legal este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele/reprezentantul legal depune cererea-tip de înscriere;
3. Cel puţin unul dintre părinți/reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învăţământ la zi;
4. Existenţa unui document care dovedeşte că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
5. Existenţa unui document care dovedește că este în grija unui părinte (familie monoparentală);
6. Ambii părinți/părintele unic/reprezentantul legal ai/al copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii) şomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția pentru Ocuparea Forţei de Muncă;
7. Existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap al copilului și/sau a certificatului de orientare școlară și profesională eliberat de CJRAE;
8. Existenţa unui frate/soră înmatriculat/ă în unitatea de învățământ respectivă, în anul şcolar pentru care se face înscrierea.
MENŢIUNI:
- În situaţia în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, sunt aplicate criteriile generale de departajare;
- Se repartizează la început copiii care îndeplinesc cele mai multe dintre criteriile generale de repartizare, apoi copiii care îndeplinesc patru sau trei criterii şi, în final, copiii care îndeplinesc două sau unul dintre criteriile generale de departajare.
PROGRAM ÎNSCRIERE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRESCOLAR
ETAPA I – COLECTARE CERERI – 25.05.2026-29.05.2026
LUNI-VINERI: 9:30-11:30 ȘI 14:00 – 17:00
ETAPA a II-a – COLECTARE CERERI – 22.05.2026-26.05.2026
LUNI-VINERI: 9:30-11:30 ȘI 14:00 – 17:00


