ProgramulSăptămâna verde” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi se desfăşoară în baza unei planificări, la decizia fiecărei unităţi de învăţământ, conform prevederilor ordinului ministrului educaţiei privind structura anului şcolar, valabil în anul şcolar respectiv. Programul are ca scop dezvoltarea atât a competenţelor din curriculumul naţional, cât şi a unor competenţe complementare acestora de investigare inter- şi transdisciplinară a realităţii înconjurătoare şi formarea unor comportamente responsabile faţă de mediul înconjurător şi este centrat pe obiectivele de învăţare la vârsta antepreşcolară, respectiv pe nevoile de învăţare ale preşcolarilor şi elevilor, identificate la nivelul unităţii de învăţământ. (Metodologia de organizare a programului „Săptămâne verde”, 6.12.2023)

În grădinița Dumbrava Minunată, „Săptămâna verde” a fost proiectată în perioada 22-26 aprilie 2023 și s-a axat pe: sărbătorirea Zilei Internaționale a Pământului, sănătatea și protecția pădurii (care a implicat inginerii silvici cu demonstrație de sădire a unor copăcei), evaluarea realizându-se prin activități plastice și practice (desene, colaje) care au fost premiate.

„Cu o floare nu se face primăvară”, dar „un pas mic pentru om, poate fi un salt uriaș pentru omenire”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *