Sărbătoarea recoltei nu are o dată anume. Ea face parte din tradiția tuturor popoarelor și se transmite din antichitate. Se sărbătoreste odată cu strângerea recoltelor, ca un semn al abundenței și al muncii oamenilor de peste vară. Este o celebrare abucuriei roadelor și împărtășește din dragostea omului pentru pământul lucrat.

Ca fiecare sărbătoare și aceasta aduce zâmbet și voie bună, prin spectacolele care se organizează cu această ocazie.

La noi în grădiniță este deja o tradiție ca „Grupele mari” să dăruiască festivalului toamnei: cântec și voie bună.

Festivalul a avut ca invitați parteneri din proiectele în care este implicată grădinița:

1. elevi ai „Liceului de Artă Victor Giuleanu” – care au adăugat un plus de frumusețe prin cântecele interpretate sub coordonarea profesorului Pâlșu Robert;

2. reprezentanți ai „Școlii Gimnaziale Mihai Eminescu” – Prof. Popa Ovidiu, Directorul unității școlare și doamne învățătoare care vor prelua grupa pregătitoare în anul școlar 2025-2026 și care si-au dorit să-și cunoască viitorii învățăcei.

Ca semn de prețuire al abundenței, vă transmitem și noi imagini sugestive din cadrul acestor miniserbari de toamnă, unde, la final, copiii au fost recompensați cu mici surprize.

Captură de ecran 2024-10-27 080322
Captură de ecran 2024-10-27 075858

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *